Ordinar!

S-a intamplat acu vreo juma’ de an. Mi-am amintit de acea faza fara sa vreau; discutam cu doi amici despre “ce necaz te-a influentat” si am adus in discutie o intamplare care mi s-a paurt hilara atunci si la fel mi se pare acum.

Eram la un bar, cu un prieten. Bausem cateva bericioaice si fusei cam pilit. Din vorba in vorba, am ajuns sa-i dau unuia o replica la ce povestise el. Partea nasoala pentru mine a fost ca vorba mea preferata e cel putin insultatoare… “ce te exciti asa?!”. Nu i-am servit-o bine, ca m-au si tras afara trei insi. Ca mi-au rupt camasa nu a contat. Da-o dracului, se coase. Sau se arunca. Fix pula. Da cand m-au trantit la pamant cu o piedica muiereasca si mi-au dat cateva serve barbatesti, am realizat ca e cazu sa fac ceva.

Mi-am pus mainile in piept, ca un fel de garda improvizata, si am sperat ca or sa oboseasca si n-or sa-mi mai dea picioare in piept. Norocu meu o fost ca prietenu asta al meu s-o dus in buda si o sunat repede la politie. Politia o venit in 5 minute. Eu deja eram coma. Politaii or sunat la SMURD, care cica o venit repede (asa mi-o zis prietenu meu). Tin minte numa ca eram in masina si unu imi apasa pe piept, in zona inimii, si ma intreba daca ma doare. Eu, cu lacrimi si flegme, i-am zis “Foarte tare inca”.

M-am trezit a doua zi. Ca sa ne intlegem, mi-am luat-o in freza pe la 5 dimineata si m-am trezit ziua urmatoare, asa tare m-or aranjat. Norocu meu a fost ca garda aia improvizata n-a fost degeaba. Mi-au rupt doar doua coaste care s-au reparat in trei saptamani. Urme, cicatrici, rani, cusaturi…nu am.

M-au legat cu un fel de geaca, asa cum ii vezi legati pe aia nebuni in filme. Atata ca geaca aia ma supara si cand stranutam.

Ce s-a ales de aia care m-au aranjat, nu stiu. Ce-au mesterit aia de la SMURD in dimineata aia, nu stiu. Ce stiu e ca imediat ce-am iesit din spital am sters-o acasa sa ma uit la “The King of Queens”.

Ideea e ca articolul asta e mai personal decat as fi crezut ca ar putea deveni blogu asta vreodata.  L-am scris doar ca sa nu fiu unu dintre aia care is pizdosi doar pentru ca au acces la net si stiu cum sa foloseasca un blog. Nu, sunt realist. Stiu cand intrec limita si stiu cand imi merit pedeapsa. Ce-i drept, nu meritam doua coaste rupte si trei saptamani de repaus. Meritam falca mutata si ochii umflati, cu astea is de-acord.

Pana una alta, in timp ce scriam articolul tremuram, la propriu, pentru ca am retrait aproape fiecare picior care mi-a mangaiat corpuletul de fotbalist amator.

Sa nu uitati, toti suntem oameni. Doar ca unii dintre noi cand o iau in freza, o iau serios.